14 septembrie 2011

Un nou inceput!

Intrucat m-am gandit sa schimb tema blogului, am sa incep cu inceputul:

Am asteptat 3 ani sa o avem pe Mara Nicolle.
Am avut o sarcina super usoara, fara greturi, dureri sau depresii. de la 28 de saptamani am avut colul scurtat, am stat la pat si cu multa relaxare totul a fost bine. Deci nu ma pot plange absolut deloc. Numaram zilele si eram fericiti si lucram la camera fetitei de zor. Ecografiile au fost toate super bune, analizele de sange la fel, nu am avut nici cea mai mica infectie. Am vorbit toata sarcina de nastere naturala, mi-am dorit foarte mult si cum analizele erau toate bune ne asteptam la o nastere relativ usoara. La aproape 39 de saptamani, intr-o luni, am pierdut dopul, insa nu s-a rupt si apa. Marti am sunat-o pe doctorita si mi-a zis sa ma prezint miercuri la spital de dimineata cu bagajelul facut ca poate vrea Mara sa apara. Asa ca miercuri la 8 m-am internat. Mi-a facut un calciu, aveam deja dilatie 4, insa nici urma de contractie. Au inceput apoi monitorizarile, mi-au facut analize peste analize si contractii eu tot nu aveam. Pe la 17:00 m-a luat la o ecografie. Totul era bine, insa fetita avea caputul deflectat. Evident ca m-am speriat foarte tare, pentru ca nu aveam nici cel mai mic habar despre cuvantul "deflectat". Am intrebat-o pe doctorita din priviri ce inseamna si mi-a spus sa stau linistita ca nu este nimic grav, are caputul dat pe spate si nu se angajeaza sa vina natural. Degeaba mi-a explicat ca gandurile mele erau departe. Apoi m-a dus in salon si mi-a spus asa: "Eu vreau sa iti fac cezariana! Am eu un sentiment si nu vreau sa mai stam sa asteptam. Vrei?" Nu am mentionat ca am o relatie foarte buna cu doctorita mea, suntem prietene si discutiile noastre decurg ca intre prietene. Si am spus printre lacrimi ca daca ea crede ca e bine asa, atunci asa facem, desi, cum am spus, mi-am dorit o nastere naturala. M-a lasat sa imi revin un pic, mi-am sunat sotul, am plans extrem de mult pentru ca ma gandeam ca are fetita ceva si nu vrea sa imi spuna....
Asa ca am intrat in sala de operatii, iar la 18:45 am nascut cea mai frumoasa steluta si cea mai mare minune din viata noastra! Nu am sa uit niciodata tipatul ei (ii scosese doar caputul si a si inceput sa tipe), nu am sa uit niciodata cum arata cand am vazut-o prima oara...insa nu pot exprima in cuvinte ce am simtit...A avut 3.250gr si 49 cm si s-a nascut pe 02.03.2011. Operatia a decurs bine, insa nu am sa uit niciodata cum ii multumea lui Dumnezeu pentru inspiratie doctorita....Am avut cordonul scurt si cat un fir de ata, sange pentru celule stem am avut pe cordon pentru 6 kg.....Fetita nu se mai hranea de ceva timp in burtica... Daca mai stateam o saptamana, asa cum discutasem dimneata, sau asteptam sa se rupa apa, fetita sau amandoua nu mai eram acum...Daca nasteam natural, asa cum imi doream si cum ne propusesem, nu imi mai tineam fetita in brate acum, pentru ca cordonul se rupea si murea in timpul travaliului....Imi este tare greu sa imi amintesc momentele acelea...
Trecand peste toate acestea, a doua zi eram deja mutata in rezerva si imi tineam printesa in brate! M-am chinuit cum m-am trezit sa ma ridic, sa ma mute de la ati, sa imi vad fetita, pentru ca imi era frica ca nu este bine...Asa ca joi eram in rezerva, iar sambata la 12 eram deja acasa cu printesa. Personalul din spital a fost extraordinar, nu am absolut nimic de reprosat nimanui, toti se poarta super frumos, iar operatia nici nu am simtit-o, nici nu o simt. Am dat jos in 2 saptamani toate kg puse in sarcina, iar acum ma simt excelent! Un singur regret am...am alaptat 2 saptamani, iar apoi nu am mai vazut picatura de lapte....a fost putin de la inceput...nu imi explic de ce..furia laptelui nu am facut, iar cel mai mult am scos 50 de la un san...iar apoi nimic...
Dar ii multumim lui Doamne Doamne ca a avut grija de noi, ca fetita este sanatoasa, iar azi deja avem aproximativ 9.300 gr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu